24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

24 ianuarie reprezintă o zi specială pentru noi, pentru poporul român. Nu pentru ziua liberă, în care nu mergem la școală/la locul de muncă, ci pentru semnificația sa, pentru rolul jucat în evoluția României de care ne bucurăm astăzi. Fără acțiunile întreprinse în ianuarie 1859 (și nu numai), istoria României moderne ar fi fost altfel, poate că astăzi nu am fi trăit în România, nu am fi putut vorbi dulcele grai românesc.

De ce? La 24 ianuarie 1859 s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, a Moldovei și a Țării Românești, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, iar anul acesta se sărbătorește a 159-a aniversare a Unirii.

Timp de secole, Țările Române s-au aflat sub suzeranitatea otomană, obligate să plătească tribut, să se supună Sublimei Porți și, astfel, incapabile să-și urmeze propriul curs, propria evoluție. La începutul secolului al XIX-lea, provinciile române au intrat și sub protectorat rusesc. Dintotdeauna, aceste teritorii bogate în resurse, poziționate strategic s-au situat la intersecția sferelor de influență ale Marilor Puteri.

În anul 1600, domnitorul muntean Mihai Viteazul a izbutit să unească Țările Române pentru scurt timp, ce-i drept, însă această victorie a sa a rămas întipărită în memoria colectivă a românilor, a reprezentat o sursă de inspirație și de speranță pentru urmași. Ideile Revoluției franceze, naționalismul promovat în secolul al XIX-lea, contactul tinerilor români aflați la studii în străinătate cu concepțiile occidentale au reanimat idealul unirii provinciilor românești.

Formarea statului  modern român a fost favorizată de contextul internațional, și anume de Războiul Crimeei (1853-1856), o confruntare militară între Imperiul Țarist Rus și Imperiul Otoman, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Unit al Marii Britanii și Regatul Sardiniei. Acest război s-a finalizat cu Tratatul de Pace de la Paris (1856), conform căruia Principatele Române ieșeau de sub protectoratul rusesc, iar Moldova recapata câteva județe din sudul Basarabiei. În schimb, se menținea suzeranitatea otomană, căreia i se adauga garanția Marilor Puteri (Anglia, Franța, Sardinia/Piemontul, Prusia, Austria, Rusia și Imperiul Otoman).

În 1857, erau convocate Adunările ad-hoc în Moldova și Țara Românească, cu rolul de a hotărî destinul principatelor prin vot. Adunările consultative au redactat o serie de solicitări, printre care unirea Principatelor într-un stat cu numele de România, punerea pe tronul țării a unui prinț dintr-una din dinastiile europene cu moștenitori botezați în religia țării. (Caimacamul Moldovei – Nicolae Vogoride –  a încercat să fraudeze listele electorale, însă Costache Negri – cu ajutorul Ecaterinei Vogoride – i-a dejucat planul.)

Anul următor, în cadrul Convenției de la Paris s-a decis unirea țărilor române sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, însă unirea era una mai mult nominală, căci Moldova și Muntenia urmau să fie conduse de doi domni, urmau să aibă două capitale (Iași și București), două Guverne, două Adunări legislative, singurele instituții comune fiind Comisia Centrală de la Focșani și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, s-au desfășoară alegeri (prin vot cenzitar). La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Moldovei, în defavoarea lui Grigore Sturdza – reprezentant al intereselor Imperiului Rus. În textul Convenției nu se preciza obligativitatea alegerii a doi domni diferiți în cele două principate, motiv pentru care românii au profitat de această ocazie și l-au ales tot pe Cuza domn al Țării Românești. Așadar, la data de 24 ianuarie 1859 se realiza Unirea Principatelor Române, luând prin surprindere Marile Puteri.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza – personalitate remarcabilă – s-a sfârșit la 11 februarie 1866, când s-a văzut nevoit să abdice, însă în cei șapte ani de domnie a depus eforturi considerabile pentru recunoașterea internațională a unirii (ceea ce a și reușit), după care a consolidat statul modern român printr-o serie de reforme (agrară, electorală, legea instrucțiunii publice, legea secularizării averilor mănăstirești). Fără îndoială, activitatea lui Cuza a reprezintat fundamentul României de după 1866, iar anumite schimbări efectuate în timpul domniei sale au consecințe și astăzi…

Mai este nevoie de alte explicații pentru a ilustra importanța acestei zile în care românii au făcut istorie?!

Din punctul meu de vedere, cu ocazia zilei de 24 ianuarie (și nu numai astăzi!) ar trebui să ne amintim de eforturile strămoșilor noștri pentru clădirea României de astăzi, de sacrificiile atâtor oameni patrioți, în a căror piepturi bătea inima României. Poate că nu toți dintre noi suntem încântați de paradele și manifestațiile desfășurate cu acest prilej, nimeni nu ne obligă să participăm, însă ar fi frumos să ne aducem aminte de Cuza și de alți români admirabili, să le cinstim memoria și să le transmitem un gând bun… Și poate, cel mai important, să fim mai buni, să facem, la rândul nostru, ceva pentru patrie, în semn de recunoștință pentru eroii care nu se mai află printre noi, dar și pentru noi, pentru sufletele noastre de români…

În încheiere, consider că este absolut necesar să citez câteva versuri din ,,Hora Unirii” de Vasile Alecsandri:

,,Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Să-nvârtim hora frăţiei

Pe pământul României!”

Advertisements

IANUARIE – perspectivă istorică

Ianuarie, numită în popor și Gerar, își trage numele de la Ianus (ușă, poartă), zeitate romană cu două fețe, una îndreptată spre înapoi și cealaltă spre înainte, marcând trecerea de la un an la altul. Luna ianuarie indică începutul unui nou an, începutul unei noi povești, al unor noi experiențe ce urmează a fi în scrise în istoria colectivă a umanității, dar și în istoria individuală, în istoria fiecăruia dintre noi.

Ținând cont de acest fapt, am ales să inaugurez  blogul cu un articol care trece în revistă câteva evenimente istorice ce s-au desfășurat în luna ianuarie, dar și cu un minicalendar referitor la nașterea/decesul unor mari personalități istorice (și nu numai), fără de care istoria nu ar mai fi fost aceeași, nu ar mai fi fost așa cum o știm noi astăzi.

 REPERE ISTORICE:

5 ianuarie 1859 –  Alexandru Ion Cuza este ales, prin vot, Domn al Moldovei.

7 ianuarie 1789 –  George Washington, unul din participanții la Războiul de Independență american, devine primul președinte al Statelor Unite ale Americii

9 ianuarie 1916Bătălia de la Gallipolli (Çanakkale), cunoscută și drept al treilea front, ia sfârșit, ca urmare a retragerii ultimelor trupe britanice.

10 ianuarie 1475Bătălia de la Podul Înalt – Armatele română și maghiară, conduse de domnitorul Ștefan cel Mare, înfrâng oastea otomană a lui Suleyman Pașa.

13 ianuarie 532Răscoala Nika izbucnește în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în timpul domniei lui Iustinian I.

18 ianuarie 1871 – La Palatul Versailles, reprezentanții mai multor state germane decid unirea acestora și proclamarea lui Wilhelm I al Prusiei drept împărat.

21 ianuarie 1793 –  Ludovic al XVI-lea al Franței este ghilotinat în Place de la Révolution din Paris, drept urmare a acuzației de trădare.

23 ianuarie 1512Neagoe Basarab este înscăunat domnitor al Țării Românești.

24 ianuarie 41 – Împăratul Caligula este asasinat, iar Claudius proclamat împărat al Imperiului Roman.

24 ianuarie 1859 –  După ce a fost votat domn al Moldovei la 5 ianuarie, Alexandru Ioan Cuza, este ales și domnitor al Țării Românești, stabilindu-se astfel Unirea Principatelor Române.

26 ianuarie 1699 – Se încheie Tratatul de la Karlowitz. Așadar, se pune capăt războiului dintre otomani și habsburgi (o încercare a otomanilor de a asedia Viena), Imperiul Austriac extinzându-și stăpânirea și sfera de influență.

26 ianuarie 1939 – Trupele generalului spaniol Franco ocupă orașul Barcelona.

27 ianuarie 98 –  Marcus Ulpius Traianus devine împărat roman.

28 ianuarie 1871 – În cadrul Războiului franco-prusac, Parisul capitulează în fața armatelor dușmane.

30 ianuarie 1649 – Regele Carol I al Angliei, acuzat de trădare, este executat.

30 ianuarie 1933 – Adolf Hitler este numit Cancelar al Germaniei. 

31 ianuarie 1946 –  Iugoslavia adoptă o nouă constituție care o transformă într-o federație compusă din șase republici: Bosnia și Herțegovina,  Croația,  Macedonia,  Muntenegru, Serbia și Slovenia.

unirea-principatelor-romane.jpg
Sursă 

NAȘTERI: 

3 ianuarie 106 î.Hr.  – Cicero (orator, filosof și politician roman)

4 ianuarie 1643 – Isaac Newton (om de știință englez, a descoperit teoria gravității)

6 ianuarie 1412 – Ioana d’Arc (participantă la Războiul de 100 de ani, martirizată și canonizată de Biserica Franceză)

8 ianuarie 1873 – Iuliu Maniu (om politic român)

14 ianuarie 83 î.Hr. – Marc Antoniu (împărat roman, membru al celui de-al doilea triumvirat, alături de Ovidius și Lepidus)

15 ianuarie 1622 – Molière (dramaturg francez)

15 ianuarie 1850 – Mihai Eminescu (poetul național al românilor)

17 ianuarie 1706 – Benjamin Franklin (om de cultură, unul din părinții fondatori ai SUA)

18 ianuarie 1689 – Montesquieu (iluminist francez)

24 ianuarie 1786– Frederic al II-lea al Prusiei (împărat al Prusiei, cunosc și drept Frederic cel Mare)

26 ianuarie 1918 – Nicolae Ceaușescu (președinte al României comuniste)

Eminescu.jpg
Sursă

DECESE:

5 ianuarie 1589 – Caterina de Medici (regină consoartă a Franței, mamă a trei regi din dinastia de Valois, regentă)

9 ianuarie 1873 – Napoleon al III-lea al Franței (președinte al Republicii Franceze și, ulterior, al doilea împărat al francezilor)

21 ianuarie 1924 – Vladimir Ilici Lenin (revoluționar rus, primul conducător al URSS)

24 ianuarie 1965 – Winston Churchill (prim-ministru al Regatului Unit)

28 ianuarie 1567 – Henric al VIII-lea al Angliei (rege al Angliei, dinastia Tudor)

28 ianuarie 1725 – Petru cel Mare al Rusiei (primul țar din dinastia Romanov, mare reformator)

30 ianuarie 1948 – Mahatma Gandhi (părintele Indiei independente)

31 ianuarie 1418 – Mircea cel Bătrân (domn al Țării Românești)